joi, 20 mai 2010
Suntem singuri, ne ucidem plictiseala, noi și fețele noastre. Ele vorbesc pe rând. Ne trebuie oameni care să ne citească și poate în rușinea unei demascări să vedem adevărul demult pierdut. O astfel de persoană merită iubită!
de ce nu îmi mai doresc iubire? Răspuns:Poate ca am de unde alege și tocmai ceea ce nu am îmi doresc, poate îmi pare mai interesant să lupt pentru ce e mai greu decât să primesc pur și simplu, iar iubire primesc, dar nu o doresc...poate au fost prea mulți și multe în ultimul timp și doar pe cel mai rău îl doresc. Recunosc, îmi doresc să îmblânzesc sau să cunosc necunoscutul unei persoane rele, dar nu chiar atât de rea. Nu vei înțelege...
miercuri, 5 mai 2010
sâmbătă, 13 martie 2010
Eliberare
Când nu avem idei utile, când nu suntem în stare să găsim rezolvări, avem principii. Ne atașăm de ele și uităm că viața are, pe lângă legi, și haos. Dacă haosul ar avea o lege, aceea ar fi a luptei. Ordine nu putem să ne facem decât nouă. și apoi...câte principii n-au ucis? Ideile mari au fost și ucigașe. Ale noastre sunt mărunte, dar sunt capabile să ucidă sclipirile și forța minții noastre. Când le încălcăm simțim că ne-am ucis principiile, că le-am înșelat, dar le depășim prin scuza că am găsit un principiu mai bun. Viața devine doar o căutare neproductivă sau o credință oarbă pentru șansa de a ne depăși condiția de neștiutori, în loc să fie lupta pentru mulțumirea de sine. Unii, mai rău, urmează o serie de principii fără să știe prea bine ce înseamnă. Ce metodă bună de menajare, de apărare în fața realității. La sfârșitul vieții oricum cunoaștem o cantitate infimă din ce am trăit, de ce să murim cunoscând nimic?
Nu știm să iubim și, mai ales, nu știm să ne iubim propria viață. Vorbeam recent despre înșel. Cineva mi-a spus o vorbă care mi-a plăcut mult: „nu suport oamenii care nu înșeală din principiu, dar îi respect pe cei care o fac din iubire„.
Fericirea nu trebuie să fie legată de regrete, iar mulțumirea de sine nu trebuie coborâtă în nimicul unui principiu. Dacă am privi în viitor, nu în trecut, nu cu regretul unor greșeli și bagajul unor noi principii, am avea mai multă forță să căutăm în viitor.
duminică, 28 februarie 2010
Vis întors și subjugare
duminică, 21 februarie 2010
Poate un trup să fie nesincer? El îmi naște iubirea, dorința, lupta, puterea și fericirea de a avea viță iar eu să îl alung în rușine...pe el, care e de fapt întregul? Două jumătăți, pe care cel mai puțin decât o fiară le vrea inegale pentru a pretinde că e mai mult decât fiara, două jumătăți izvorăsc din trup.
Azi mă vreau un întreg! Deci uit tot...mă vreau fără cuvinte. Nicăieri n-au ajuns, au fost mereu aruncate. Trupul meu vrea să se scalde în apă ce nu se vrea mai mult decât apă, iar uitarea e limpede.
Nu recunosc nimic din ce am vorbit, cuvintele mă înșeală și mă fac să mint, voi uita cum să le zic.
sâmbătă, 13 februarie 2010
As primi
Sa fi fost un vis de fericire...
Sa fi fost dulceata vicleana a unei atingeri neterminate...
Sa fi fost fara gand doar placerea care nu mi-o refuz si sa fi primit doar pe intuneric mierea. Sa fi fugit de soare ca sa ma ascund sub imbatarea lunii, iar aceasta imbatare nimeni sa nu mi-o stie!
As vrea sa fi fost orice, caci nu stiu ce am fost. Si eu inca astept valul!
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
pentru mine
I Have Not Lingered In European Monosteries from "The Spice-Box of Earth"
by Leonard Cohen
I Have Not Lingered In European Monosteries
and discovered among the tall grasses tombs of knights
who fell as beautifully as their ballads tell;
I have not parted the grasses
or purposefully left them thatched.
I have not held my breath
so that I might hear the breathing of God
or tamed my heartbeat with an exercise,
or starved for visions.
Although I have watched him often
I have not become the heron,
leaving my body on the shore,
and I have not become the luminous trout,
leaving my body in the air.
I have not worshipped wounds and relics,
or combs of iron,
or bodies wrapped and burnt in scrolls.
I have not been unhappy for ten thousands years.
During the day I laugh and during the night I sleep.
My favourite cooks prepare my meals,
my body cleans and repairs itself,
and all my work goes well.
miercuri, 27 ianuarie 2010
sinteză
Visez: îmi pare că am sunat, mă agit, cum și când am făcut asta? Trebuie să știu dacă am sunat, să sun din nou? Iau telefonul să întreb, apoi să mă explic, nu! eu de fapt nu am vrut să spun nimic!
Acum îmi vine să râd și de asta.
Visez că mă trezesc...veșnic o altă realitate, mă sperii de ce lume văd: dar visez. Trebuie să mă trezesc! Și fac asta continuu și totuși visez. Și unde-i răspunsul? acum m-am trezit.
Se îmbină lumile de zile întregi.
E fum sau ceață...e ceva în fum că îmi vine să râd. Vreau aer sau vin. Vreau întuneric rece sau somn și mă înfășor în așternuturi fierbinți...
E rău? Pe dracu-a fost bun!...
Azi am voie să fac tot ce spun și am voie să mint.Azi împletesc în vis și coșmar. Cu spatele la cer modelez în noroi.
Mi-e greață să joc, mi-e rău dar intru în foc.
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
miercuri, 20 ianuarie 2010
vise lungi și vise scurte
Ieri am vrut să cânt....și mi-am ocupat ziua cu trei corzi și-o rândunică, azi desenez deci trei linii și cerul, îmi ajung, poate mai fac mâine trei, doar sunt abia la început.Dar nu! mi-am găsit o altă pasiune! Vreau o pădure de brazi! și stai! Să urc muntele ce o privește de sus! Nu am timp... vreau să și pictez soarele cu valurile mării, o zi nu-i de-ajuns, dar știu că mâine acest vis va fi uitat în apus...
În fiecare zi un prieten nou, în fiecare zi un nou prieten uitat...în fiecare zi o altă alegere, în fiecare zi un alt principiu călcat, în fiecare zi o nouă schimbare, în fiecare zi cu o minciună mai mult!
Dar am și vise care care îmi curmă gândurile nopțile veșnic, care îmi ard sufletul din adâncuri sărate. Vise dulci dar rele! vise care dor! Pe voi nu vă las decât dacă voi ar fi să mă rupeți în două!... Și mai am un vis: să fac din pasiune principiu, pentru principiu să mă lupt chiar de ar fi să mor, dacă mor să aprind din nou flacăra unui alt vis, oricât de trecător.
Am vise drepte, îmbrățișate de toți! am și vise rădăcini, uneori le hrănesc cu noroi. Să nu bată vântul să iasă la soare, le arde!
Am vise strâmbe, am vise urâte, am și vise rănite! Am pasiuni să împart! Dar, spune: Tu ai vise de dat? Ai vise multe, ai vise la presiune crescută, ai vise scurte, le ai schimbătoare și în forță! ai multe să păstrezi, pe multe le uiți după noapte. Ai să-mi împarți?
Mai am în nopți înnecate cu cețuri fierbinți și smoală un vis nebun să-l împart!
Em am și vise lungi....
marți, 12 ianuarie 2010
Experiment
Nu-mi place să jignesc...dar îmi este foarte greu să las un om să creadă că nu are nici o problemă. Bine, recunosc, și eu am probleme și eu am momente de prostie, dar sunt sensibilă la ce îmi spun și cei din jur, astfel încât îmi dau seama când am depășit limita penibilului.
Am făcut ieri două experimente care se pare că nu prea mi-au ieșit, e bine spus: experimente.
Titlul și obiectul cercetării: cât de departe poți să te lași păcălit de propriile vise și concepții când vine vorba de persoana ta.
Principiul metodei: dacă nu-i spui omului în față că a făcut o prostie, nu te crede. Dacă e să mă gândesc mai bine, s-o și spui direct și tot s-ar putea să înțeleagă altceva.
Material și subiecte: un calculator legat la internet, blogul meu, blogurile altor persoane ca subiect de lucru sau material experimental.
Metodă: am trimis câteva comentarii pe blogurile altor persoane, în care încercam într-un mod mai mult sau mai puțin subtil să pun în evidență anumite greșeli. Nu totul era greșit, totul era bine intenționat, conținutul însă...
Și eu, țin să cred, eram tot bine intenționată. Corectam, nu? după propriile mele idei!
Rezultate: Persoanele în cauză mi-au răspuns, fiind mulțumite de ceea ce le-am scris, chiar încântate. Tot ce am spus eu se potrivește propriilor lor idei! Cum se poate așa ceva? Poate nu am înțeles eu, poate undeva pe un rând pierdut au recunoscut că au gândit-o prost, poate pe undeva au observat totuși că încerc să corectez-totuși apostrofam anumite inepții-poate că sunt încântate de sfatul meu...Poate că am pierdut eu acel rând și e doar o eroare experimentală. Eu asta sper, că dacă nu: e jale.
Comentarii:E bine să ai încredere în propriile forțe, dar până la un punct! Cum se poate să ți se spună că ești prost și tu să înțelegi că e o laudă?
Înțeleg, un experiment trebuie să aibă date mai clare, dar tot un experiment serios presupune și păstrarea secretă a identității subiecților intrați în cercetare.
vineri, 8 ianuarie 2010
In doi
Am ajuns să scriu doar despre iubire, deci contează!
Mă gândesc totuși că nu vreau să ajung să postez status-uri pe messenger cu miros de sirop, să mă cert și să mă împac de o mie de ori pe zi, să jignesc și apoi să sărut obrazul pe care tocmai l-am lovit, să demonstrez cine are puterea, să-mi urlu orgoliul rănit, să plâng și apoi să mă întorc ca o javră să ling papucul pe care tocmai l-am aruncat pe ușă fiindcă vreau să-mi mai rănească odată orgoliul ce-l care îl poartă... Și pentru toți cei care fac așa ceva eu spun: Asta nu e iubire! Ăsta e doar orgoliul rănit! Și dacă numai asta a fost, atunci în timp va veni și „nu mai conteză!”.
luni, 4 ianuarie 2010
Dacă tu: iubirea! lâncezeşti te pierzi...Ia prinde un vânt năprasnic să arzi! Focul îţi vine bine!
Tu nu te-ai aşezat, iubire, tu pluteşti! Aprinde-te ca să zbori!
Tu nu din luptă mori şi nici din răbdare! Şi dacă e... tu ştii să zbori spre depărtare!
luni, 14 decembrie 2009
Cea mai mare bucurie e să poți să-i faci pe alții fericiți. Ok! Știi că ești fericit datorită lor și totuși nu ai un zâmbet pentru ei....Pe jumătate râzi, pe jumătate plângi și nu vrei să arăți decât jumătatea cea bună. Dar, na! din păcate tot cea rea iese la iveală și cu cât vrei să o ascunzi cu atât mai rău ea se insinuează printre străfundurile sufletului, se dizolvă în tot și amărăște privirea. Nu ei sunt vinovați, dar ei vor suferi! Vocea ajunge ca veninul și, fără să vrei, iți dai seama că trebuie să taci ca să nu ucizi. Dar și tăcerea ucide....Spui că vrei să îi asculți ca să le readuci zâmbetul, dar când vine vorba de tine: Nu! nu se poate! nu vrei să vorbești, pentru că nu știi cum să faci asta! E greu să spui ceva de rău cu zâmbetul pe față, dar îți și vine a râde când descoperi că nu ești capabil să legi două vorbe despre supărarea ta.
Dar de ce vorbesc la persoana a doua? poate pentru că încerc să explic, poate se găsește o asemănare cu ce simt, pentru că e așa de greu de înțeles că supărarea rar lovește în cei vinovați, pentru că amarul aduce amar și celor mai dulci și degeaba încerc să le mai sorb dulceața, când nu simt decât propriul venin. A început să sune oleacă exagerat ce spun, patetic! Iată iar râd că nu știu cum să zic... și îmi pare rău! căci îmi amintesc că îți zâmbesc atât de rar...
luni, 7 decembrie 2009
un vis m-a făcut să vreau să ştiu
Poate nici nu ştiu să pun vreo piesă la loc şi ştiu că şi cioburile amintirii îşi au drept în joc...Am vrut doar s-o desfac, să văd ce-i înăuntru, înainte să-mi fac şi eu mai mult loc! Eu cred în pasiunea jocului, ea rămâne la fel...nu? Dar eu în altă partidă şi între alţi jucători aruncam! Acum vreau, vreau să ştiu cum adun piesele din jocul nou să le pun la un loc: uite cioburile, poţi să le iei dacă te superi că am le-am spart, dar nu vreau să te tai! Vreau să ştiu de ce joc vorbeai! Ce rămâne la fel? E oare în ce-am aruncat, dar oare eu ce-am spart?
Poate că am aruncat cu forţă, am aruncat orbeşte şi nici tu n-ai văzut ce-am lovit. Am ţintit o singură dată, promit că e şi ultima. Acum că ştii ce-am făcut poate te-ai supărat...Dar vezi eu cred că acum şi eu sunt un jucător important!
duminică, 6 decembrie 2009
dacă tot veni vorba de Sărbători...
*Mama fă din nou multă mâncare, cumpără jumătate din magazin, poate a doua zi de Crăciun voi hotărî, în final, să mănânc şi eu ceva... Şi ştii de ce-mi va fi poftă? De cartofi prăjiţi!
*Gata, de acum regim nonstop de colinde! să încerc să cânt şi eu: poate s-o gândi moşu să-mi facă un cadou adevărat? Avem cântece de Crăciun, nu colinde! Melodii despre dragostea dintre unul şi una de Sărbători!... ce familie?!! Să lăsăm asta, acel unul, cu acea una nu vor avea niciodată o familie: el a părăsit-o şi ea îl vrea înapoi de Crăciun. Probleme, dorinţe, mofturi...toate pot fi înghesuite în cântecele Sărbătorilor de iarnă. Exploatăm la maxim Crăciunul! Mai ştiţi ce sărbătorim? Pe mine sincer nici asta nu mă mai interesează!
*Dragoste între semeni? Totul se rezumă la ce dracu să le mai iau şi ăstora cadou? Bani? bani n-am, că am de făcut cadouri şi trebuie să mă ghiftuiesc pe tot anul!
*S-a pitsiponcit Crăciunul, de ani de zile! Are şi el trend-ul lui. Fundiţe roşii: must-have! apropo, auriul nu iese niciodată din trend. E drăgutz!... Ce mister?!! Ce farmec simplu, liniştit, în famile? Trebuie să ne împodobim în globuri! Vă rog: aurii!_m-am interesat: aşa trebuie în 2009.
Eh, nu sunt prima care spune astfel de lucruri! într-un final ne lăsăm cu toţii purtaţi de acest joc.
Alta e povestea...Am ieşit aseară la plimbare: au împodobit Copoul. Încercam bineînţeles să îmi recapăt buna dispoziţie, dar am eşuat lamentabil, m-am întors cu un gust şi mai amar în cameră. Aş fi încercat să-l îndulcesc cu un vin alb demidulce, dar s-ar putea să fie singurul cadou pe care îl voi putea face de Crăciun. Mă doare să-l desfac! pe vremea asta parcă totul doare, e un ger cumplit!
Ştiu de mult că veselia o porţi în suflet, dar n-o poţi controla. Şi sincer doare când nu poţi fi vesel măcar pentru cei dragi!
Mie mi se pare Crăciunul o sărbătoare fără fond, a fost cândva, acum e furat de sumedenia de forme "supraîmpopoţonate". Mă sufocă aşa cum mă sufocă o cameră prea mobilată. Nu mai înţeleg misterul şi sub nici o formă nu ajung mai aproape de Dumnezeu. Şi mi se pare că, de fapt, sub forma veselă toţi suferim. Ei bine, poate că şi tradiţia fiecărei familii te face să fii apropiat sau nu de această sărbătoare. După cum am mai spus, mie subconştientul îmi spune nu! Aşteptarea începe încă de pe acum, pregătirile la fel...şi s-ar putea ca, la fel ca anii trecuţi, să aştept un mare gol. Să treacă oare în fiecare an pe lângă mine "spiritul Crăciunului" şi eu să nu-l observ? Să am oare inima atât de goală? Nu ştiu...am fost şi eu copil, dar sunt sigură că jumătate din copii, adică acei ca mine, au ştiut parcă dintotdeauna cine-i moşu. Şi ştiau că el aduce uneori şi ce strigă necesitatea nu numai moftul. Dar le era ruşine, cum îmi era şi mie, să le zic şi altora cine-i de fapt Moş Crăciun. Presimt că anul acesta va fi, ca niciodată, o mare criză pentru cei mediocri. Mulţi copii vor spune că moşul le-a adus haine şi rechizite, roşind în faţa celor mai bine situaţi financiar. Mulţi adulţi vor uita să-şi mai spună cuvinte de dragoste, în lupta pentru a pune un zâmbet pe faţa copilului. Iar alţii vor sparge tot ce au adunat un an întreg, poate se vor îngloda în datorii, pentru a-şi da senzaţia că sunt fericiţi câteva zile în an...Oare mâncarea bogată şi alcoolul şterg mintea suficient cât să uităm de toate? Înţeleg, aşteptăm cu toţii o vacanţă!
Poate anul acesta îmi aduce şi moşu un cadou adevărat...
sâmbătă, 5 decembrie 2009
dar ce dimineaţă

mmmda....Bună dimineaţa! e sâmbătă şi am crezut că pot să dorm liniştită până mai târziu. Mă trezesc răguşită, cu dinţii strepeziţi, cu senzaţia că aş fi ars peste noapte şi că încă mai simt căldura rugului meu cât mă foiesc prin pat încercănd să mai fur măcar puţin somn. Păi la ce folos să mă trezesc? Nu înţeleg de ce, dar în fiecare seară adorm în speranţa că a doua zi va fi una plină de răspunsuri şi soluţii. Ei sâmbăta e cea mai leneşă din acest punct de vedere, sâmbăta e ziua când nu găsesc nici o rezolvare, sâmbăta e lipsită de activitate!_să fie asta oare? Şi culmea depresia din asemenea dimineaţă o am de cum deschid ochii, de parcă presimt că aşa va fi!
Bine, recunosc, stă în puterea mea să găsesc rezolvări la lucrurile care mă privesc doar pe mine, o singură variabilă dacă mai intră în ecuaţie se dă cu totul peste cap problema, iar oamenii sunt cei mai variabili. Cum poţi să ajuţi fără să ţi se dea o şansă? Asta chiar n-o ştiu! Probabil trebuie să adopţi o atitudine de soacră, îmi voi scuza singură expresia, dar trebuie să fii a dracului de convingător.
Ce mă frământă pe mine în această dimineaţă de sâmbătă? Aşa...cred că de aici trebuia să încep. Nu ştiu de ce, dar acesta e adevărul: Nu poţi să dai mai mult decât ceilalţi pot să primească! Şi mai crunt e că degeaba spui că şi cealaltă îţi este prieten. Acum e-acum! Să vedem cum pot să explic: prietenia înseamnă sinceritate, cine iubeşte poate să accepte orice adevăr! Eu sincer trăiesc mai bine ştiind decât presupunând. Asta era!
vineri, 4 decembrie 2009
ce caut eu scriind pe-un blog?
Scriu pentru mine! sunt egoistă!
Asta cam seamănă a ars poetica, ei bine, nu la acest nivel...singura persoana care are nevoie de acest blog sunt chiar eu. Gata închei! cam cum am început: simt nevoia să merg să fumez o ţigară!
