Măștile se suprapun pe fețe chinuite de sudoare și întuneric. Stau ascunse de neștiința noastră măștile vechi ale inocenței trecute, iar noi ne privim în oglindă găsind veșnic o nouă latură, o nouă linie de fard gros de teatru pe care să ni-l facem adevăr. Adevărul e acela pe care ni-l dorim și îl purtăm cu încrederea că ne apără. Suntem mai buni decât arătăm, dar fugim întru plăcerile lui Dionisos și îl venerăm sub o lună veșnic neobsevată. Ziua ne târâm măștile mai departe sau găsim motiv să mai furăm una și mereu tânjim învățături mai bune pentru ceilalți.
Suntem singuri, ne ucidem plictiseala, noi și fețele noastre. Ele vorbesc pe rând. Ne trebuie oameni care să ne citească și poate în rușinea unei demascări să vedem adevărul demult pierdut. O astfel de persoană merită iubită!

de ce nu îmi mai doresc iubire? Răspuns:Poate ca am de unde alege și tocmai ceea ce nu am îmi doresc, poate îmi pare mai interesant să lupt pentru ce e mai greu decât să primesc pur și simplu, iar iubire primesc, dar nu o doresc...poate au fost prea mulți și multe în ultimul timp și doar pe cel mai rău îl doresc. Recunosc, îmi doresc să îmblânzesc sau să cunosc necunoscutul unei persoane rele, dar nu chiar atât de rea. Nu vei înțelege...