De ce o picătură de venin are un gust mai puternic decât un borcan cu miere?

Cea mai mare bucurie e să poți să-i faci pe alții fericiți. Ok! Știi că ești fericit datorită lor și totuși nu ai un zâmbet pentru ei....Pe jumătate râzi, pe jumătate plângi și nu vrei să arăți decât jumătatea cea bună. Dar, na! din păcate tot cea rea iese la iveală și cu cât vrei să o ascunzi cu atât mai rău ea se insinuează printre străfundurile sufletului, se dizolvă în tot și amărăște privirea. Nu ei sunt vinovați, dar ei vor suferi! Vocea ajunge ca veninul și, fără să vrei, iți dai seama că trebuie să taci ca să nu ucizi. Dar și tăcerea ucide....Spui că vrei să îi asculți ca să le readuci zâmbetul, dar când vine vorba de tine: Nu! nu se poate! nu vrei să vorbești, pentru că nu știi cum să faci asta! E greu să spui ceva de rău cu zâmbetul pe față, dar îți și vine a râde când descoperi că nu ești capabil să legi două vorbe despre supărarea ta.
Dar de ce vorbesc la persoana a doua? poate pentru că încerc să explic, poate se găsește o asemănare cu ce simt, pentru că e așa de greu de înțeles că supărarea rar lovește în cei vinovați, pentru că amarul aduce amar și celor mai dulci și degeaba încerc să le mai sorb dulceața, când nu simt decât propriul venin. A început să sune oleacă exagerat ce spun, patetic! Iată iar râd că nu știu cum să zic... și îmi pare rău! căci îmi amintesc că îți zâmbesc atât de rar...

un vis m-a făcut să vreau să ştiu

Am visat că am distrus o amintire, am aruncat în ea cu ceva şi ţi-am spart-o...Era din sticlă şi n-am mai reuşit s-o refac. Să fie oare adevărat? Am visat că te-ai supărat, să fie oare aşa?...eram poate speriată, dar nici nu cred că voiam ca cioburile să îşi regăsească locul.
Poate nici nu ştiu să pun vreo piesă la loc şi ştiu că şi cioburile amintirii îşi au drept în joc...Am vrut doar s-o desfac, să văd ce-i înăuntru, înainte să-mi fac şi eu mai mult loc! Eu cred în pasiunea jocului, ea rămâne la fel...nu? Dar eu în altă partidă şi între alţi jucători aruncam! Acum vreau, vreau să ştiu cum adun piesele din jocul nou să le pun la un loc: uite cioburile, poţi să le iei dacă te superi că am le-am spart, dar nu vreau să te tai! Vreau să ştiu de ce joc vorbeai! Ce rămâne la fel? E oare în ce-am aruncat, dar oare eu ce-am spart?


Poate că am aruncat cu forţă, am aruncat orbeşte şi nici tu n-ai văzut ce-am lovit. Am ţintit o singură dată, promit că e şi ultima. Acum că ştii ce-am făcut poate te-ai supărat...Dar vezi eu cred că acum şi eu sunt un jucător important!

dacă tot veni vorba de Sărbători...

Mă voi sătura până la Crăciun de tot şi de toate! gata! au venit sărbătorile, nu? sar în sus de bucurie! Subconştientul meu îmi strigă de fiecare dată: ceva îţi va strica dispoziţia şi anul acesta! Ce ar fi să te pregăteşti pentru asta? Ia-o şi tu dinainte cu supărarea, să nu te surprindă fix în Ajun! uite ce aştept!
*Mama fă din nou multă mâncare, cumpără jumătate din magazin, poate a doua zi de Crăciun voi hotărî, în final, să mănânc şi eu ceva... Şi ştii de ce-mi va fi poftă? De cartofi prăjiţi!
*Gata, de acum regim nonstop de colinde! să încerc să cânt şi eu: poate s-o gândi moşu să-mi facă un cadou adevărat? Avem cântece de Crăciun, nu colinde! Melodii despre dragostea dintre unul şi una de Sărbători!... ce familie?!! Să lăsăm asta, acel unul, cu acea una nu vor avea niciodată o familie: el a părăsit-o şi ea îl vrea înapoi de Crăciun. Probleme, dorinţe, mofturi...toate pot fi înghesuite în cântecele Sărbătorilor de iarnă. Exploatăm la maxim Crăciunul! Mai ştiţi ce sărbătorim? Pe mine sincer nici asta nu mă mai interesează!
*Dragoste între semeni? Totul se rezumă la ce dracu să le mai iau şi ăstora cadou? Bani? bani n-am, că am de făcut cadouri şi trebuie să mă ghiftuiesc pe tot anul!
*S-a pitsiponcit Crăciunul, de ani de zile! Are şi el trend-ul lui. Fundiţe roşii: must-have! apropo, auriul nu iese niciodată din trend. E drăgutz!... Ce mister?!! Ce farmec simplu, liniştit, în famile? Trebuie să ne împodobim în globuri! Vă rog: aurii!_m-am interesat: aşa trebuie în 2009.

Eh, nu sunt prima care spune astfel de lucruri! într-un final ne lăsăm cu toţii purtaţi de acest joc.
Alta e povestea...Am ieşit aseară la plimbare: au împodobit Copoul. Încercam bineînţeles să îmi recapăt buna dispoziţie, dar am eşuat lamentabil, m-am întors cu un gust şi mai amar în cameră. Aş fi încercat să-l îndulcesc cu un vin alb demidulce, dar s-ar putea să fie singurul cadou pe care îl voi putea face de Crăciun. Mă doare să-l desfac! pe vremea asta parcă totul doare, e un ger cumplit!
Ştiu de mult că veselia o porţi în suflet, dar n-o poţi controla. Şi sincer doare când nu poţi fi vesel măcar pentru cei dragi!
Mie mi se pare Crăciunul o sărbătoare fără fond, a fost cândva, acum e furat de sumedenia de forme "supraîmpopoţonate". Mă sufocă aşa cum mă sufocă o cameră prea mobilată. Nu mai înţeleg misterul şi sub nici o formă nu ajung mai aproape de Dumnezeu. Şi mi se pare că, de fapt, sub forma veselă toţi suferim. Ei bine, poate că şi tradiţia fiecărei familii te face să fii apropiat sau nu de această sărbătoare. După cum am mai spus, mie subconştientul îmi spune nu! Aşteptarea începe încă de pe acum, pregătirile la fel...şi s-ar putea ca, la fel ca anii trecuţi, să aştept un mare gol. Să treacă oare în fiecare an pe lângă mine "spiritul Crăciunului" şi eu să nu-l observ? Să am oare inima atât de goală? Nu ştiu...am fost şi eu copil, dar sunt sigură că jumătate din copii, adică acei ca mine, au ştiut parcă dintotdeauna cine-i moşu. Şi ştiau că el aduce uneori şi ce strigă necesitatea nu numai moftul. Dar le era ruşine, cum îmi era şi mie, să le zic şi altora cine-i de fapt Moş Crăciun. Presimt că anul acesta va fi, ca niciodată, o mare criză pentru cei mediocri. Mulţi copii vor spune că moşul le-a adus haine şi rechizite, roşind în faţa celor mai bine situaţi financiar. Mulţi adulţi vor uita să-şi mai spună cuvinte de dragoste, în lupta pentru a pune un zâmbet pe faţa copilului. Iar alţii vor sparge tot ce au adunat un an întreg, poate se vor îngloda în datorii, pentru a-şi da senzaţia că sunt fericiţi câteva zile în an...Oare mâncarea bogată şi alcoolul şterg mintea suficient cât să uităm de toate? Înţeleg, aşteptăm cu toţii o vacanţă!
Poate anul acesta îmi aduce şi moşu un cadou adevărat...

dar ce dimineaţă

mmmda....Bună dimineaţa! e sâmbătă şi am crezut că pot să dorm liniştită până mai târziu. Mă trezesc răguşită, cu dinţii strepeziţi, cu senzaţia că aş fi ars peste noapte şi că încă mai simt căldura rugului meu cât mă foiesc prin pat încercănd să mai fur măcar puţin somn. Păi la ce folos să mă trezesc? Nu înţeleg de ce, dar în fiecare seară adorm în speranţa că a doua zi va fi una plină de răspunsuri şi soluţii. Ei sâmbăta e cea mai leneşă din acest punct de vedere, sâmbăta e ziua când nu găsesc nici o rezolvare, sâmbăta e lipsită de activitate!_să fie asta oare? Şi culmea depresia din asemenea dimineaţă o am de cum deschid ochii, de parcă presimt că aşa va fi!
Bine, recunosc, stă în puterea mea să găsesc rezolvări la lucrurile care mă privesc doar pe mine, o singură variabilă dacă mai intră în ecuaţie se dă cu totul peste cap problema, iar oamenii sunt cei mai variabili. Cum poţi să ajuţi fără să ţi se dea o şansă? Asta chiar n-o ştiu! Probabil trebuie să adopţi o atitudine de soacră, îmi voi scuza singură expresia, dar trebuie să fii a dracului de convingător.
Ce mă frământă pe mine în această dimineaţă de sâmbătă? Aşa...cred că de aici trebuia să încep. Nu ştiu de ce, dar acesta e adevărul: Nu poţi să dai mai mult decât ceilalţi pot să primească! Şi mai crunt e că degeaba spui că şi cealaltă îţi este prieten. Acum e-acum! Să vedem cum pot să explic: prietenia înseamnă sinceritate, cine iubeşte poate să accepte orice adevăr! Eu sincer trăiesc mai bine ştiind decât presupunând. Asta era!

ce caut eu scriind pe-un blog?

cred că simt nevoia să-mi răspund singură la această întrebare...o formă de protest? atunci care e motivul protestului? cum spuneam, cred că pur şi simplu mi-aş dori ca viaţa să fie petrecută toată la o cafenea, cu ţigările de rigoare! fie: din când în când mai ieşim, să acumulăm experienţă, să mai avem şi noi de ce vorbi. ok! recunosc, a început să îmi placă destul de mult că scriu şi eu undeva ceva din propriile gânduri.
Scriu pentru mine! sunt egoistă!
Asta cam seamănă a ars poetica, ei bine, nu la acest nivel...singura persoana care are nevoie de acest blog sunt chiar eu. Gata închei! cam cum am început: simt nevoia să merg să fumez o ţigară!