De ce o picătură de venin are un gust mai puternic decât un borcan cu miere?

Cea mai mare bucurie e să poți să-i faci pe alții fericiți. Ok! Știi că ești fericit datorită lor și totuși nu ai un zâmbet pentru ei....Pe jumătate râzi, pe jumătate plângi și nu vrei să arăți decât jumătatea cea bună. Dar, na! din păcate tot cea rea iese la iveală și cu cât vrei să o ascunzi cu atât mai rău ea se insinuează printre străfundurile sufletului, se dizolvă în tot și amărăște privirea. Nu ei sunt vinovați, dar ei vor suferi! Vocea ajunge ca veninul și, fără să vrei, iți dai seama că trebuie să taci ca să nu ucizi. Dar și tăcerea ucide....Spui că vrei să îi asculți ca să le readuci zâmbetul, dar când vine vorba de tine: Nu! nu se poate! nu vrei să vorbești, pentru că nu știi cum să faci asta! E greu să spui ceva de rău cu zâmbetul pe față, dar îți și vine a râde când descoperi că nu ești capabil să legi două vorbe despre supărarea ta.
Dar de ce vorbesc la persoana a doua? poate pentru că încerc să explic, poate se găsește o asemănare cu ce simt, pentru că e așa de greu de înțeles că supărarea rar lovește în cei vinovați, pentru că amarul aduce amar și celor mai dulci și degeaba încerc să le mai sorb dulceața, când nu simt decât propriul venin. A început să sune oleacă exagerat ce spun, patetic! Iată iar râd că nu știu cum să zic... și îmi pare rău! căci îmi amintesc că îți zâmbesc atât de rar...