Vis întors și subjugare

Iei visul ca pe o fixație și te ascunzi în principii pe care oricum le vei încălca atunci când nu-ți mai sunt de folos. Speranța înseamnă respectul tuturor regulilor neimpuse de societate dar pe care ai insistat să le respecți pentru a fi superior celor care te-au rănit...sau, mai bine, vrei să folosești, așa ai crede, în scop experimental și psihologic, jocul la care te-au învins. Vrei să găsești jucătorul mai slab. Așa e omul, ești la fel, suntem toți la fel, dar în contratimp. Visul nu învinge realitatea, ea stăpânește ineditul. Ce ne împarte în oameni puternici și slabi? Ea e, realitatea, care poate opri sau susține viitorul. Principiul stăpânit despotic e bigot, e ucigaș. Duci cruciada propriei gândiri? Nu pune stăpânire pe terenul pur al unui eretic! Acceptă transformarea ca pe o șansă a omului, în luptă cu visul tău de a îndeplini în același timp zeci de principii cu totalitatea lor oarbă și haotică, născută în răzbunarea unei singure minți...minte pe care ți-o urmezi ca pe o carte sfântă! Sau crede măcar într-un vis revelator pe care să îl primești ca pe un miracol în deșertul propriilor tale vise veștede.

Și dacă nu știam să vorbesc? Nu știam nici să mint? Adevărul din fiecare mișcare a trupului meu ar fi fost cuvântul.
Poate un trup să fie nesincer? El îmi naște iubirea, dorința, lupta, puterea și fericirea de a avea viță iar eu să îl alung în rușine...pe el, care e de fapt întregul? Două jumătăți, pe care cel mai puțin decât o fiară le vrea inegale pentru a pretinde că e mai mult decât fiara, două jumătăți izvorăsc din trup.
Azi mă vreau un întreg! Deci uit tot...mă vreau fără cuvinte. Nicăieri n-au ajuns, au fost mereu aruncate. Trupul meu vrea să se scalde în apă ce nu se vrea mai mult decât apă, iar uitarea e limpede.
Nu recunosc nimic din ce am vorbit, cuvintele mă înșeală și mă fac să mint, voi uita cum să le zic.

As primi

Sa fi fost pamant inundat de ape...sa primesc valul si sa ma scufund! Sa fi inaltat un copac si sa fi avut fructe. Dar nu sunt decat valul care s-a stins demult sau, poate, nici atat. Poate sunt doar digul care s-a naruit peste intinderi desarte sau doar o piatra din care zidul tau e facut: am inaltat doar stanci goale.
Sa fi fost un vis de fericire...
Sa fi fost dulceata vicleana a unei atingeri neterminate...
Sa fi fost fara gand doar placerea care nu mi-o refuz si sa fi primit doar pe intuneric mierea. Sa fi fugit de soare ca sa ma ascund sub imbatarea lunii, iar aceasta imbatare nimeni sa nu mi-o stie!
As vrea sa fi fost orice, caci nu stiu ce am fost. Si eu inca astept valul!