marți, 12 ianuarie 2010

Experiment

Unele persoane nu știu când să se oprească, când să facă diferența între realitate și propriile lor plăsmuiri. Cam greu de înțeles, nu? Oricât aș încerca s-o spun pe ocolite nu reușesc nimic!
Nu-mi place să jignesc...dar îmi este foarte greu să las un om să creadă că nu are nici o problemă. Bine, recunosc, și eu am probleme și eu am momente de prostie, dar sunt sensibilă la ce îmi spun și cei din jur, astfel încât îmi dau seama când am depășit limita penibilului.
Am făcut ieri două experimente care se pare că nu prea mi-au ieșit, e bine spus: experimente.
Titlul și obiectul cercetării: cât de departe poți să te lași păcălit de propriile vise și concepții când vine vorba de persoana ta.
Principiul metodei: dacă nu-i spui omului în față că a făcut o prostie, nu te crede. Dacă e să mă gândesc mai bine, s-o și spui direct și tot s-ar putea să înțeleagă altceva.
Material și subiecte: un calculator legat la internet, blogul meu, blogurile altor persoane ca subiect de lucru sau material experimental.
Metodă: am trimis câteva comentarii pe blogurile altor persoane, în care încercam într-un mod mai mult sau mai puțin subtil să pun în evidență anumite greșeli. Nu totul era greșit, totul era bine intenționat, conținutul însă...
Și eu, țin să cred, eram tot bine intenționată. Corectam, nu? după propriile mele idei!
Rezultate: Persoanele în cauză mi-au răspuns, fiind mulțumite de ceea ce le-am scris, chiar încântate. Tot ce am spus eu se potrivește propriilor lor idei! Cum se poate așa ceva? Poate nu am înțeles eu, poate undeva pe un rând pierdut au recunoscut că au gândit-o prost, poate pe undeva au observat totuși că încerc să corectez-totuși apostrofam anumite inepții-poate că sunt încântate de sfatul meu...Poate că am pierdut eu acel rând și e doar o eroare experimentală. Eu asta sper, că dacă nu: e jale.
Comentarii:E bine să ai încredere în propriile forțe, dar până la un punct! Cum se poate să ți se spună că ești prost și tu să înțelegi că e o laudă?
Înțeleg, un experiment trebuie să aibă date mai clare, dar tot un experiment serios presupune și păstrarea secretă a identității subiecților intrați în cercetare.

4 comentarii:

  1. Sunt constienta ca el inseamna mai mult decat ceea ce asterne pe hartie... Si as vrea sa il cunosc si sa il inteleg. Dar nu stiu cum ar fi posibil asta. Te superi daca te intreb de unde il cunosti atat de bine? Sincer ieri nu ma asteptam sa primesc un astfel de mesaj , dar mi-ar placea foarte foarte mult sa pot vorbi cu Tudor . Sunt curioasa daca tu ai vorbit cu el fata in fata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ms ptr sfat desi concertul ala Parazitii e intr-un club , deci e mai mult o seara in club cu fetele decat un concert. Oricum, asteptam sa imi spui daca vrei daca l-ai cunoscut pe Tudor si cam ce ai vrut sa spui prin mesajele alea doua despre el. A, si m-ar interesa si daca stii cum as putea lua legatura cu el(altfel decat pe blog).

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca nu m-am facut inteleasa prea bine. Nu am zis ca imi place doar Vama , dar imi place foarte mult. Ascult mai multe genuri de muzica , in special rock si hip-hop. Iar Tudor Chirila imi place cum scrie. Nu am zis niciodata ca aprob sau respect tot ceea ce face el ca persoana. Nu e un zeu pentru mine , nu sunt disperata dupa el, il admir si atat. E logic sa greseasca , e logic sa avem pareri diferite, e o diferenta de varsta intre noi, el e trecut prin viata... Orgolios presupun ca e, nu neaparat pentru ca e artist ci pentru ca e om si i se acorda multa atentie. Si eu sunt orgolioasa, asta printre multe defecte pe care incerc sa le repar.
    Eu stiu ca nu am facut nimic ca sa merit vreo atentie speciala din partea lui sau a ta. Pur si simplu i-am citit blogul pentru ca imi place. cu atat mai putin nu ma astept sa aiba timp el sa stea de vorba cu mine doar pentru ca sunt o fana. Are viata lui si eu pe a mea. Si sunt foarte diferite. Avem in comun doar piesele lor pe care le ascult si scurtul timp in care il vad in concerte.
    Doar ca m-a intrigat mesajul tau si sunt dispusa sa incerc sa il cunosc cat de bine se poate. As vrea sa intelegi ca nu sunt chiar atat de copilaroasa incat sa nu realizez ca el e mai mult decat scrie, ca e o persoana complexa. Sunt idealista, dar nu proasta; Oricum eu iti multumesc pentru timpul pe care mi l-ai acordat si mi-l acorzi. Tocmai de aceea te-am intrebat care e postura din care imi vorbesti despre Tudor Chirila. Voiam sa stiu daca l-ai cunoscut pentru ca pari a vorbi in cunostinta de cauza. Imi pare rau daca am fost inteleasa gresit.
    Oricum crede-ma ca sunt sincera fata de mine; Sunt mai mult decat un alt fan Vama, Sunt o persoana care traieste, gandeste si simte, stiu sa discern intre ce e bine si e rau. Sunt sincera si cand imi spun parerea despre el; atat am perceput eu; Nu am avut ocazia sa aflu despre el altceva decat ceea ce spune el sau ceea ce srie in presa , informatii care de multe ori sunt distorsionate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu cred ca as putea sa fac arta. Unii au acest har ;eu nu am niciun talent creator; de cand ma stiu am fost buna la mate si la orice stiinta exacta, dar n-am avut strop de talent la desen:) Deci mi-as placea sa ajut la promovarea culturii daca nu pot face altceva.
    Trebuie sa recunosc ca ai dreptate. Intotdeauna cand incep sa fac ceva in care cred sau imi place, am multa energie si un entuziasm debordant.Sper ca vreodata sa invat cum sa folosesc acest entuziasm in folosul meu si al celor din jur. Multumesc mult pentru incurajari.Sunt abia la inceput...

    RăspundețiȘtergere